Cu alte cuvinte, dacă auzeai despre constituțiile noastre, de la 1866 încoace, nu se putea să nu vezi că rădăcinile lor veneau de la Atena și de la Roma antică, că Polibius și alții definiseră bine regimurile politice, cu variantele lor pozitive (de exemplu, monarhia, democrația) și negative (de exemplu, tirania și anarhia). Dar asta era prea mult. Elevii nu mai trebuiau să gândească singuri, cu mintea lor, care se cuvenea să rămână „virgină”, „tabula rasa”.
Acum, „specialiștii” ministerului educației au ajuns la părerea că și aceste firave și selectate cunoștințe erau prea mult și au scos istoria și geografia – cele două cenușărese ale materiilor școlare – din „trunchiul comun” (cu posibilitatea puțin probabilă ca școala să poată repara vag această nedreptate). Fiindcă este vorba aici despre o mare nedreptate, dar și despre iresponsabilitate.
Eu știu bine că nu toate „materiile” propuse acum (și unele introduse în școală deja) au loc (că doar ziua și săptămâna nu sunt gumilastic, nu se pot dilata), dar de ce să ne legăm de istorie și de geografie mereu, de ce să le introducem în Patul lui Procust tocmai acum când putem circula în Europa și în lume, când putem vedea muzee și monumente, când putem admira cu ochii proprii piramidele și Via Apia?
Oare este așa de inutil sau primejdios ca elevii să recunoască un monument romanic ori unul bizantin, să se uite cu ochi avizat la un tablou al Renașterii, să știe cum a apărut și ce a vrut Martin Luther? Oare este periculos sau inutil ca elevii să mai învețe de împăratul Traian, de daco-romani, de slavi, de Basarab și de Ștefan cel Mare?
Cum am putut ajunge așa de troglodiți în acest secol al XXI-lea? În loc să ne străduim să avem profesori cât mai buni de istorie și geografie, să creăm conținuturi atractive, să folosim metode cât mai adecvate învățării, să facem din temele aride subiecte de vis, să stârnim curiozitatea copiilor și adolescenților, ne dăm de ceasul morții să tăiem și ce mai este din istorie și geografie
Se vede că este amenințată din nou și limba latină. Îmi amintesc cât ne-am chinuit acum câțiva ani – unii dintre noi, în frunte, pe atunci, cu Solomon Marcus – să salvăm limba latină. Ajunsesem să observ că pe prima pagină din Word, când deschizi computerul, aproape 80% din cuvintele de bază scrise acolo (format, copy, paste, times, roman, normal, file, replace, select, delete, editing, object, select, title, emphasis, paragraph, italic, case, insert, design, page, references, review, view, document și multe altele) sunt de origine latină sau din moștenirea greco-latină.
Noi am rămas singurul popor din vechea romanitate orientală, singura ortodoxie latină din lume, singurul popor neolatin care purtăm în numele de „român” amintirea Romei. Nu am reușit atunci decât să salvăm latina la clasa a VII-a, câte o oră pe săptămână, deși materia nu este adecvată la o vârstă așa de fragedă.
Gramatica limbii latine este ca geometria în matematică, adică te învață logica limbilor, pentru că multe limbi și-au făcut gramaticile lor după modelul latinei. Sigur că latina nu-ți oferă neapărat deprinderi practice, nu te învață ce să faci dacă intri într-o bancă, ne te învață cum să accesezi un cont, cum să eviți o sarcină nedorită, cum să mergi la medic periodic sau cum să mănânci sănătos, dar te învață infinit mai mult.
Sunt revoltat când aud că școala nu mai trebuie să-i învețe pe elevi teorie, ci practică. Ba școala trebuie să-i învețe pe elevi teorie, ca ei să aibă la maturitate cultura generală necesară. Practica vine ușor, la fața locului, când ești pus în situație.
Nu am de ce să învăț în școală să fiu antreprenor, deși e bine să știu ce înseamnă un antreprenor. Altminteri ne facem cu toții manageri și nu mai muncește nimeni. Teama de multe cunoștințe acumulate de elevi este iarăși ridicolă.
Se spunea odată că cine stăpânește cunoștințele necesare – cât mai multe – stăpânește lumea. Azi nu mai este de ajuns așa ceva. Azi lumea este stăpânită de cei care mânuiesc cunoștințele, care le transmit tendențios și care ne prostesc pe mulți, fiindcă am devenit doar instrumente. Cunoștințele sunt stocate în aparate speciale și ni se spune că este destul să știm să accesăm aceste aparate. Fals! Accesarea nu ne face deștepți și nici capabili de decizii bune.
Deștepți sunt aceia care au cunoștințele stocate în creierul lor, care, aflați în fața unei decizii, compară datele din mintea lor și știu să reacționeze „în cunoștință de cauză”, cum se zicea odată. Până să ia deciziile aparatele în locul nostru mai este și nici nu este bine să lăsăm aparatele să decidă totul. Omul inteligent, se spune, este cel care știe să se adapteze bine și repede la provocările vieții.
Inteligența presupune, prin urmare, memorie. Un om care-și pierde memoria este pierdut, bolnav iremediabil. Dar un popor? Nu înțeleg ce am avea noi de câștigat, ca români, dacă ne-am uita istoria, adică viața noastră din trecut, viața părinților, a bunicilor și străbunicilor. Cum și de ce să ne fie rușine de numele nostru și de istoria noastră? Academia Română a atras mereu atenția asupra acestor erori, prin memorii și prin propuneri, dar trendul a continuat. Am fost auziți, uneori la modul foarte politicos, dar nu ascultați.
De aceea cred că intelectualii lucizi trebuie să reacționeze în mod rațional și să explice aceste lucruri, să oprească noua ofensivă. Mai cred că cei mai mulți dintre cei care au inițiat aceste măsuri și care le aprobă nu știu exact ce fac, nu vor să distrugă ceva intenționat și nu-și dau seama de consecințe.
Firește, sunt și unii care au în minte scopuri malefice, care servesc cauze străine de interesele poporului român și care veghează mereu. Există și din aceia pentru care românii sunt ca un ghimpe aici, în centrul geografic al Europei și în partea de sud-est a Europei instituționale.
Topirea românilor într-o masă amorfă – care nici nu este definită încă, așa cum nu este încă acceptată juridic noțiunea de „cetățenie europeană” – nu este posibilă (deocamdată), fiindcă popoarele nu sunt produsul unor decizii luate de guverne și parlamente, ci s-au născut organic, de-a lungul timpului, prin acumulări succesive.
De aceea, ele nu pot fi distruse prin decrete, legi, hotărâri. Istoria există în scoală, ca să se învețe aceste lucruri, chiar dacă ele nu plac unora. Uniunea Europeană este deocamdată o punere împreună a statelor (națiunilor), dar ar trebui să fie un concert al națiunilor, un fel de „republică a patriilor”, cum s-a zis de la Renaștere încoace.
Pentru reușita proiectului, devine esențială cunoașterea popoarelor (națiunilor) componente, în diversitatea lor. Or, ca să-l cunosc și să-l respect pe „celălalt”, de lângă mine, trebuie să mă cunosc bine pe mine însumi. Nu există alteritate fără identitate.
De aceea, istoria, geografia, limba latină – ce să mai spun de limba română! – sunt benefice, nu strică nimic, nu tulbură mințile, nu mai nasc naționaliști, șovini, xenofobi, cum ar crede și predica unii. Haideți să ne adunăm mințile și să fim raționali!
Toate cele propuse ca discipline noi și care par că ne copleșesc sunt, de fapt, conținuturi sau unități de învățare. Ele pot și trebuie – cele mai multe, nu și cele aberante – introduse în materiile care sunt, care există.
Criza școlii nu vine din faptul că elevii nu fac educație sexuală (ca materie cu note), să zicem, ci din această uitare de sine, din măsurile îndreptate contra școlii sănătoase, din noile directive ale „corectitudinii politice”, ajunse la forme distructive pentru viitorul țării. Iar cei care se sperie de identitatea românească – câtă mai există ea – greșesc.
Felul nostru de a fi există și trebuie trimis mai departe, învățat prin educația din familie și din școală și făcut cunoscut și altora. Numai așa va putea exista Europa, prin români, prin polonezi, unguri, francezi, germani, lituanieni etc.
Prin digitalizare comunicăm ușor, prin limba engleză ne înțelegem cu toții, prin hamburgeri, șaorma și chebab ne bucurăm gastronomic, prin vestimentație ne confundăm unii cu alții, adică ne omogenizăm, dar nu dispărem. Istoria românilor, geografia României, limba și literatura română, folclorul autentic și chiar mititeii nu deranjează cu nimic ordinea lumii, dimpotrivă, ne învață să fim și să rămânem români, să cunoaștem și să respectăm alte popoare, pe care să le privim și primim frumos.
De aceea, istoria trebuie lăsată la toate clasele în trunchiul comun, cu câte două ore pe săptămână (în care intre și materiile noi, precum comunismul, dictaturile de extremă dreaptă, tragediile și discriminările etc.). Trebuie studiată prioritar istoria universală, după care, la final de ciclu, să se poată studia istoria românilor, cu numele ei corect.
Istoria trebuie păstrată și la examene și concursuri de admitere, pentru că nu este nicio rușine să știm cine suntem pe lumea asta. Doar așa ne respectăm pe noi și îi respectăm pe confrații noștri europeni, dobândind demnitate.
