Se întrec cu gluma! Procurorii au extins urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu, acuzându-l că promovează în public cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, dar și unele concepții sau doctrine fasciste, legionare sau rasiste.
Ce a făcut, de fapt, Călin Georgescu?
A făcut ce face de mult: vorbește în spațiul public. Și nu oricum, ci liber și ca unul care cunoaște foarte bine spațiul ideatic al perioadei interbelice. Invitat în emisiunea Ancăi Alexandrescu, omul a simțit nevoia să transmită semenilor lui un mesaj de îmbărbătare și de credință în Dumnezeu! Și-a grăit Georgescu ”că cel care se luptă chiar și singur, cu o mână de viteji, pentru neam și țara lui și pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată!”
Enunțul voia să transmită o necesară îmbărbătare și o notă de optimism care să treacă dincolo de realitatea imediată, pe care omul o simțea apăsătoare și aducătoare de evenimente spurcate. Sintagma „cu o mână de viteji” a fost de natură, în mintea unora, să îl evoce, cu tot dinadinsul, pe Corneliu Zelea Codreanu cu a sa carte Pentru legionari (1936).
În România – Stat securist – enunțul acesta face senzație și carieră și marți, 27 mai 2025, Călin Georgescu e chemat la Parchetul ICCJ, după ce omul anunțase cu o zi în urmă că se retrage din politică.
Deci, în Securistan, un om este urmărit penal pentru un presupus citat din C.Z. Codreanu! Dar citatul nu avea nimic fascist în el! Constituția interzice răspândirea de idei fasciste sau naziste, dar nicidecum o discuție liberă despre îmbărbătare prin credință în Dumnezeu sau – de ce nu? – o discuție liberă despre un personaj istoric legionar, fascist, nazist sau comunist. Cartea lui Codreanu, Pentru legionari, nu este interzisă! Oricum, ea nu a fost citată, iar enunțul respectiv cu parfum de Căpitan nu are nimic fascist în el!
Și atunci?!
Să înțeleg că nu avem voie să cităm nici din Nae Ionescu, nici din Mircea Eliade, nici din Emil Cioran?! Cioran a fost doar simpatizant al Mișcării legionare și admirator al lui C.Z. Codreanu, dar Eliade a aderat la Garda de Fier și a colaborat atât la ziarul Cuvântul, al lui Nae Ionescu, la Vremea, dar și la Buna Vestire, ziarul oficial al Mișcării. Eliade a participat și la campania electorală pentru alegerile din 1937, fiind arestat în iulie 1938, în timpul unei campanii declanșate împotriva Gărzii de Fier, autorizată de regele Carol al II-lea.
Noblesse oblige și intelectualul nostru a fost ținut trei săptămâni în arest la Malmaison, sediul Siguranței Statului, unde, printre altele, i s-a cerut să semneze o declarație de disociere de legionari, dar el a refuzat s-o facă. Pur și simplu, Mircea Eliade și l-a asumat pe Eliade, el considerând că, în acel moment, legionarismul era expresia politică a românismului.
Se înșela?
Probabil că da, dar pradă certitudinilor sunt doar imbecilii. Un intelectual și încă unul de un asemenea calibru avansează căutând și caută îndoindu-se. Îndoiala e măsura gândirii! Iată ce scria Eliade într-un articol din februarie 1935:
Lucrurile stând astfel, mă minunează pe de o parte acei oameni care te scot fascist fără voia ta pentru că ai pomenit de „românism’ – pe de altă parte cei care te acuză de trădare sau indiferentism dacă nu strigi de 12 ori pe zi ‘românismul să prospere’. Multă vreme n-am stiut că a vorbi de românism înseamnă a fi mercenar hitlerist – după cum n-am știut că a vorbi numai o dată pe zi despre același lucru înseamnă a fi subversiv și primejdios siguranței statului.
Îmi închipuiam că toată lumea e de acord asupra destinului nostru de a fi români și de a rămâne român, oricum ne-ar bate vânturile. Îmi închipuiam că nimeni nu poate renunța la Eminescu decât cu riscul de a muri spiritualicește, de a ajunge nefertil și mizer. Iată că astăzi, cel puțin pentru o anumită parte din oameni, lucrurile s-au schimbat.
A te mărturisi „român” poate însemna, pentru acești oameni, foarte multe ofense grave: te transformi imediat în hitlerist, în fascist, în burghez sau mercenar, dacă nu chiar mai rău. Să nădăjduim că lucrurile acestea nu le crede nimeni, că nu le cred nici măcar cei ce le scriu. Altminteri ar fi într-adevăr grav.” (Profetism românesc, vol.II, 1990, Bucuresti, Editura Roza Vânturilor, p. 61)
Față de intelectualii din perioada interbelică – Eliade, Vulcănescu, Cioran, Petru Comarnescu, Nae Ionescu, Eugen Lovinescu, Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, oamenii de litere și de cultură din ziua de azi sunt de un conformism înfricoșător și dezumanizant!
Democrația românească postdecembristă a cunoscut două mari abuzuri, unul, îndelung aplaudat și celălalt, repede dat uitării:
1) Anularea turului I al Alegerilor prezidențiale de către CCR, săvârșită în 6 decembrie 2024, după ce acestea fuseseră validate, în condițiile în care CCR nu are competența hotărârii de anulare a unui act electoral, dar a făcut-o și încă în timpul jocului, după ce începuse procesul electoral! Și, ca și când toate astea nu ar fi fost de ajuns, în martie 2025, BEC decide, fără argumente, scoaterea din competiție a lui Călin Georgescu! Ca dracu’ de tămâie s-au temut de el!
2) Legea 217, din 2015, prin care sunt recunoscute sentințele Tribunalelor poporului, sentințe date în virtutea Legii din 1945.
Principala victimă a Legii 217/2015 a fost marele cărturar și om de Stat Mircea Vulcănescu. Acesta a fost condamnat în 1946, în virtutea funcției de Subsecretar de Stat pe care o avusese în Ministerul Finanțelor în perioada 27 ianuarie 1941-23 august 1944 la opt ani de temniță.
Ce a făcut printre altele Subsecretarul de Stat din Ministerul Finanțelor în guvernul Ion Antonescu și acest lucru se dorește șters din memoria și așa puțină a adulatorilor Justiției kafkiene românești? Ca subsecretar de Stat în perioada amintită, în care România a fost aliata Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, el a negociat cu cel de-al III-lea Reich și a reușit să obțină pentru Banca Națională Română primirea a nu mai puțin de opt vagoane de aur și înzestrarea Armatei a patra cu echipament militar german.
Dar în perioada iunie-decembrie 1941, se derulează Operațiunea Barbarossa, la care participă evident și românii, ca aliați ai Germaniei, și din care Germania iese sleită și învinsă, așa că, după 23 august 1944, noii aliați, „frații ruși” ne confiscă vagoanele de aur. Aurul se pierde lesne – vezi și povestea Coifului de la Coțofenești – , dar mințile strălucite pot oricând să salveze sau să îmbunătățească soarta țării. Trebuie numai să faci apel la ele.
Ce lucru odios face Legea 217, din 23 iulie 2015?
Ea reia Legea comunistă 312, din aprilie 1945 și introduce arbitrar Mișcarea legionară printre organizațiile fasciste, vinovate de crime de război, deși Tribunalul de la Nὕrnberg respinsese această solicitare!
Legea 217/2015 a fost inițiată de Crin Antonescu, Andrei Gerea și George Scutaru. Proiectul Legii a fost depus la Senat pe 8 octombrie 2013, când Antonescu se pregătea să candideze la Prezidențiale din partea USL și urmărea câștigarea susținerii Institutului Elie Wiesel. Această lege avea să se numească „Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.”
În urma acestei legi, Mircea Vulcănescu a fost declarat și a rămas, în istoria oficială a României, criminal de război, fără să fi fost membru vreodată al Mișcării legionare! De aceea a și fost doar subsecretar de Stat, fiindcă nu avea afiliere politică. Rudele lui Vulcănescu nu se pot bucura de drepturi de urmași. În 2019, fiica sa, Măriuca Vulcănescu, a pierdut definitiv procesul de reabilitare a tatălui său, prin care cerea Instanței să constate „caracterul politic al condamnării” lui Mircea Vulcănescu. Înțeleaptă, Curtea de Apel București a concluzionat că la baza condamnării ”nu a stat împotrivirea față de regimul totalitar, instaurat la data de 6 martie 1945.”
Dar ce a stat la baza acestei condamnări?!
Desigur, Legea comunistă, nr. 312, din aprilie 1945, atât de frumos reabilitată de Legea 217/2015, care a fost dată cu scopuri clare. Suntem o țară în care interesul vremelnic al unor politicieni primează în fața Justiției, a adevărului juridic și istoric, a respectului pentru morți și a respectului pentru valoare! Mircea Vulcănescu NU a fost criminal de război și NU a fost legionar. A fost un mare economist și un om de cultură remarcabil, ce a animat alături de Petru Comarnescu conferințele Criterion.
Despre cum se dezbătea în cadrul conferințelor Criterion, vom da un singur exemplu, dar grăitor: Mussolini. Despre Mussolini au fost, în 1932, șase conferințe la Criterion:
- Mihail Polihroniade, De la om la idol
- H.H. Stahl, Dela idol la om
- Al. Cristian Tell, Creatorul
- Constantin Enescu, Distrugătorul
- Richard Hillard, Antidemocratul
- Mihail Manoilescu, Concluzii
Toate conferințele au fost animate de același spirit democratic, ba uneori s-a ajuns la dispute fierbinți. În zilele noastre, nu avem conferințe de o asemenea deschidere culturală și un asemenea nivel democratic!
A propos de Mussolini, cu doar patru ani în urmă, istoricul italian Maurizio Serra, membru al Academiei franceze, care scrie în franceză și în italiană a scos o carte, Misterul Mussolini (2021), în care liderul fascist e văzut în oglinzi paralele, i se aduc critici, dar nu e tot timpul pus la zid.
În urma citării lui Călin Georgescu la Parchet, fără niciun motiv sensibil și cu atât mai puțin juridic, doar pentru un presupus citat din C.Z. Codreanu, să înțeleg că, în România, această carte nu ar fi putut să apară? A fost tradusă totuși la editura Trei.
Mult timp de aici încolo, la noi nu va exista stare de spirit pentru a gândi și a fermenta astfel de subiecte. Instinctul de conservare și chiar de apărare îți va spune să cauți altceva: un subiect mai confortabil, fiindcă Benito Amilcare Mussolini s-ar putea să te ducă direct la pușcărie sau, cel puțin, să cauzeze o ușoară dizgrație într-o democrație tot mai originală și deficitară, de fapt, un sistem în plină hibridizare și rinocerizare.
