Trăim într-o țară fascinantă, cu oameni minunați. Un loc în care a apărut și există un oraș unic. Un loc unde oamenii cu caracter sunt tot mai puțini și pe cale de dispariție. Un loc al celor cu „stomac politic”, așa-zis „stomac de crocodil”!
Aici, unde prin telefoane se transmit informații, zvonuri, dar și ordine, există un oraș cu un nume imaginar, dar care este o realitate despre care vorbesc toți cei care se cred importanți și esențiali: „Orașul Sforilor”. Numele lui nu este definit pe undeva, dar el apare în fiecare criză națională, în fiecare dezbatere cu ochii umflați, în fiecare strategie făcută în spatele ușilor închise. Un oraș în care totul se leagă doar cu sfori. Cunoscute doar de sforari. Realități vizibile doar pentru unii, invizibile pentru majoritatea celorlalți.
Sforile trase în acest oraș fascinant sunt diverse. De la cele trase în campaniile electorale, până la scuzele neputinței birocratice absolute. Mai sunt și cele nesemnificative, aparent nevinovate, dar care se trag în jurul adevărului până când acesta dispare, se transformă total în ceață și minciună.
Dar nu toată lumea poate trăi aici. Pentru că Orașul Sforilor nu e pentru cei cu stomac slab. Nu, e orașul celor cu „stomac bun pentru politică”, ființe puternice, adaptate la realitatea sforilor, antrenate să digere scandaluri, trădări, tăceri strategice, contracte cu anexe dubioase, promisiuni expirate și realități alternative. Un stomac care elimină ipocrizie, dar care zâmbește. Un stomac infectat cu lipsă de caracter!
În Orașul Sforilor, centrul e ocupat de cartierul „marionetelor”, unde liderii nu merg singuri, ci sunt purtați de alții. Li se spun discursurile în căști discrete și li se arată direcția cu degetele altora. Acolo, influența nu se câștigă, se moștenește sau se cumpără.
Apoi urmează zona neutră, aparent plictisitoare, dar care, în realitate, e epicentrul manipulării. Acolo sunt cei care par că nu joacă, dar dețin zarurile. Și da, zarurile sunt măsluite! Toți cei care joacă știu asta. Dar ajung să iubească regulile acestea și nici măcar nu își mai doresc să le schimbe. Le place atât mizeria, cât și mirosul acesteia.
La margine, în ghetoul care vrea să fie curat, mai rezistă câțiva idealiști, îmbibați de cinism. Ei se țin de principii asemeni unor garduri considerate din beton, deși în realitate sunt din rahat. În Orașul Sforilor, principiile sunt ca hârtia igienică de lux: scumpe, decorative și rar folosite.
Un stomac politic adevărat recunoaște mirosul puterii chiar și printre mirosul de trădare. E antrenat să nu regurgiteze nici când înghite știri false, prietenii toxice, dosare penale sau sesiuni de vot la comandă. E un organ-miracol, învățat să transforme orice scandal în oportunitate și orice adevăr incomod într-o simplă „opinie alternativă”.
În Orașul Sforilor, legendele nu sunt eroii, ci „trăgătorii de sfori”. Se spun povești despre cum o singură sfoară, trasă la momentul potrivit, a doborât un guvern. Sau cum o simplă șoaptă într-un anturaj influent a schimbat destinul unei națiuni. Iar cei care au supraviețuit un timp fără să-și piardă mințile sunt venerați. Nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce au știut și NU au spus!
Orașul Sforilor e o pildă cu o simbolistică aparte, unică, dar și un avertisment. Este fără sfârșit. E locul unde se fabrică realitățile pe care le trăim, unde deciziile mari se iau pe foi mici și unde stomacul dictează moralitatea. Aici, ficțiunea e doar un prim draft al știrii de mâine, iar loialitatea durează exact cât e utilă.
Nu-i orașul tuturor, dar e orașul care decide pentru toți! Și dacă te întrebi unde e… ascultă!
Sforile nu se văd, dar se aud. Ca un suspin politic. Ca o șoaptă din culise. Ca un râs care nu are haz, dar are putere. În Orașul Sforilor, nu adevărul iese la lumină, ci doar cei care țin de capătul sforii! În Orașul Sforilor nimeni nu cade, toți sunt trași, ridicați sau înnodați după interese. Adevărul nu interesează, doar cine ține capătul invizibil al puterii!
Mâine, în Orașul Sforilor, nu va fi altceva decât o reluare subtil modificată a zilei de azi, dar cu alte măști, aceeași scenă și multe sfori trase invizibil de păpușari. Și totuși, ne mai rămâne visul.
În Orașul Sforilor, într-o zi, poate chiar mâine, s-ar putea rupe o singură ață și atunci păpușile vor cădea, cortina va arde, iar tăcerea va vorbi mai tare decât orice discurs. Iar din cenușa manipulării, poate, poate… s-ar putea naște caracter, lumină și adevăr.
(Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe)
N.R. Orașul pare a fi chiar Cluj-Napoca, condus de Emil Boc…
