back to top
14 septembrie 2026
AcasăSpecialVă acuz, domnule președinte!

Vă acuz, domnule președinte!

-


Vă acuz domnule președinte, Nicușor Dan, de impostură, atâta timp cât nu clarificați public situația studiilor dumneavoastră, așa cum apar ele în documente oficiale. Au fost vremuri când declarați în CV că ați fost (doar) student.

Pe site-ul Camerei Deputaților, legislatura 2016-2020, se poate citi că ați fost student, atât la Facultatea de Matematică a Universității din Bucureșți (1989-1992), cât și la École Normale Supérieure din Paris. Câte trei ani la fiecare și nici o diplomă de licență menționată.

Până aici, o sinceritate dezarmantă, doar student, că a fi student nu înseamnă neapărat să și termini facultatea sau să obții o diplomă. Apoi declarați că ați urmat un masterat în matematică la Universitatea Paris 11, între 1992 și 1993, în aceeași perioadă când erați și student la  École Normale Supérieure, iar apoi un doctorat, evident tot în matematică, la Universitatea Paris 13 (1993-1998).

Conform exprimării, se presupune că aveți și diplomele pentru aceste prestigioase studii, altfel ar fi trebuit să spuneți, consecvent cu formularea „student”, fără diplomă, masterand și doctorand. Dacă o diplomă de master sau mai exact „Maîtrise” ar exista , așa cum ne-a explicat valetul de serviciu prezidențial, Adrian Papahagi, că se numește masteratul pe care l-ați făcut, unde este lucrarea de doctorat?

Știm acum, de la același Papahagi că, înainte de reforma Bologna, „românii nu făceau  conform sistemului francez de atunci DEUG  (Diplôme d’études universitaires générales – după 2 ani de facultate), intrau direct în  Licence (după al 3-lea an). Studenților români li se echivalau cei trei ani în țară cu licența (dar nu li se dădea diplomă) și erau admiși direct în Maîtrise” (Evz.ro).

De fapt suntem siguri că diploma de master există, pentru că am văzut Atestatul din 30.09.2010 dat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prin care se echivala un masterat, cu licență în domeniul științelor exacte, specialitatea matematică.

Așa că, hotărâți-vă, este masterat sau anul 4 de facultate, pentru că, conform acestui atestat, pe teritoriul României nu aveți masterat, ci doar și cel mult, anul 4 de facultate cu licență emisă de minister și nu de Universitatea București.

Vă mai acuz de minciună pentru că, mai târziu, în campania prezidențială în care ați fost introdus pe ușa din dos prin violarea Constituției de către gardienii ei, ați declarat  nonșalant în Materialul publicitar politic că „Am absolvit Facultatea de Matematică – Universitatea Bucureșți, iar în 1992, am plecat în Franța să studiez matematica la École Normale Supérieure din Paris. Au urmat studiile pentru doctorat, pe care l-am obținut în 1998, la Université Sorbonne Paris Nord”.

Când ați absolvit domnule Nicușor Dan  Facultatea de Matematică la Universitatea din București? Că în CV-ul din 2016 nu ați menționat acest lucru, ci doar că ați fost student. De altfel, universitatea a confirmat recent că nu ați absolvit la ei, ci că ați urmat doar cursurile ca student timp de 3 ani, insuficient pentru a absolvi și a obține o diplomă?

Și de ce ați uitat de masterat in Materialul publicitar? Sau a fost doar o formă elegantă de a spune că nu aveți masterat, ci că doar ați făcut niște cursuri ca să vi se echivaleze anul 4? Despre doctorat sunteți sigur ? Puteți să puneți lucrarea de doctorat la dispoziția celor care se îndoiesc de onestitatea dumneavoastră?

Ați ajuns, domnule Dan, președinte într-o Românie care vă copleșește și vă face să gesticulați și să vă mișcați haotic între adevăr și minciună. Vă acuz că încălcați Articolul 80 din Constituția României, uitând de funcția de mediere și de principiul echidistanței.

În plin conflict intern, când puterea judecătorească este sub asediu și se clatină sub greutatea propriilor greșeli, i-ați invitat la discuții doar pe protestatari, dar acesta nu este un semn de echidistanță, cel puțin la nivel de percepție publică. Echidistanța presupune  tratarea  simetrică a părților aflate în conflict și delimitarea clară a rolului instituțional.

Ați invitat doar protestatarii, într-un conflict care are legătură cu justiția, fără a invita și pe reprezentanții legitimi ai puterii judecătorești. Ați uitat (sau nu) de Art. 124–126 din aceeași Constituție, „Justiția este independentă și nu poate fi influențată de alte puteri”?

Dacă nu ați uitat, atenționați-l și pe premierul Bolojan, în calitatea dumneavoastră de preşedinte care „veghează la respectarea Constituţiei şi la bună funcţionare a autorităţilor publice”, că nu puterea executivă legiferează, ci parlamentul. În politica constituțională contează nu doar intenția, ci și aparența de neutralitate.

Vă acuz pentru că nu sunteți la prima abatere. Sub o aparentă mască de naivitate, dar cu tenacitatea unui chihuahua, ați încercat să justificați poziția în care ați ajuns în urmă unor alegeri „discutabile”, erijându-vă în inchizitor șef.

Ați fost în Europa ca să prezentați niște dovezi despre care ați recunoscut că nu există. V-ați făcut de râs cu bălmăjelile despre modul în care influența rusească și Putin ar fi determinat anularea alegerile prezidențiale și nu instituțiile noastre obediente aflate în poziție de drepți, intern și internațional, dar cu spatele la lege. Ați comentat un dosar aflat pe rol, ați sugerat soluții judiciare și ați pus sub presiune publică procurorii. Ați influențat actul de justiție prin partizanat.

Vă acuz atâta timp cât nu puneți capăt speculațiilor despre studiile dumneavoastră prin explicații clare și documente. Vă acuz dacă veți continua să intrați cu bocancii din dotare în justiție, insinuând că puteți. Până atunci, bucurați-vă, domnule președinte, de prezumția de nevinovăție!

(Viorel Ioniță, cotidianul hd)


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Din aceeași categorie

Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!

Mykonos nu este doar una dintre cele mai scumpe și exclusiviste destinații turistice ale Greciei. Insula are de decenii și reputația unei destinații cosmopolite, cu...

„Maica Rusia”…

Pe măsură ce se prelungește războiul provocat de Putin în Ucraina, văd cum crește o gravă și nesănătoasă simpatie față de Rusia. Aceasta este indusă...

Partida Străinătății domină România

Numai proștii și nepăsătorii nu văd cum un front politic puternic și agresiv se consolidează între liberali, useriști, udmeriști, ong-uri tutelate de rețeaua Soros, gen...

Cum îl spurcă pe Nicușor Dan cei care l-au susținut: om de nimic, iresponsabil, mortul viu…

Mai mulți jurnaliști și comentatori l-au criticat pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a declarat că nu intenționează să îl schimbe pe șeful SPP,...

Cele mai noi