Numai după ce pășești în interiorul bazilicii și vezi spațiul acela imens, populat cu atâtea statui, ai impresia că de fapt ai nimerit într-un fantastic muzeu de sculptură, pictură și decorațiuni artistice, nicidecum într-un locaș de cult atât de vestit.
Sunt mulți, foarte mulți oameni prin toate cotloanele, fiecare privind și admirând opere de artă autentice pe care nu le-au putut vedea decât în documentare sau albume de artă. Sunt mulți, dar ai impresia că spațiul ar permite cel puțin o dublare a numărului celor prezenți, dacă nu chiar o triplare.
Și este adevărat atâta vreme cât, potrivit calculelor făcute se specialiști, biserica ar putea găzdui până la 60.000 de persoane, cam cât Arena Națională a românilor.
Este imposibil să scrii despre toate capodoperele aflate sub cupola bazilicii în niște însemnări de călătorie. Sunt oameni de specialitate care au scris cărți și adevărate tratate despre ele, așa că mă rezum doar să pomenesc câteva dintre ele, numai înșiruirea tuturor ar ocupa câteva pagini.
Pieta lui Michelangelo este un exemplu impresionant, din partea celui mai mare sculptor de la antichitate încoace. Opera o reprezintă pe Fecioara Maria, ținând pe brațe trupul fără suflare al lui Iisus, după coborârea de pe cruce, o temă care nu fusese abordată în arta italiană și în mare parte din lumea catolică, dar a devenit populară după această reprezentare memorabilă.
În 21 mai 1972, de Rusalii, o mulțime de credincioși veniți din toată lumea a intrat pe porțile primitoare ale bisericii Sf. Petru din Roma. Printre ei se afla și Laszlo Toth, un individ diagnosticat ulterior ca „dezechilibrat”, care s-a apropiat de cea mai valoroasă sculptură dintre toate operele de artă aflate acolo, Pieta lui Michelangelo, căreia i-a aplicat 15 lovituri cu ciocanul cu care a intrat nestingherit înăuntru. Urmările au fost deosebit de grave pentru integritatea statuii, nasul și o parte din brațul Fecioarei fiind sparte.
Desigur că faimoasa statuie a fost restaurată, dar, ca să nu mai poată nimeni să-i facă rău, a fost protejată cu un geam blindat care împiedică vizitatorii să o poată admira din imediata apropiere. Poate că aceasta e cea mai gravă consecință a acțiunii necugetate a vandalului, pentru că urmele mutilării au fost îndepărtate de măiestria restauratorilor.
Nu se cuvine să trecem cu vederea nici faptul că vizitatorii aflați în acel moment în apropierea capodoperei lui Michelangelo, au pus în buzunare cioburile de marmură rezultate din loviturile de ciocan ale descreieratului pentru a le păstra ca suveniruri, făcând și mai dificilă munca restauratorilor. Mă rog, pentru moment au uitat și ei că nu se află într-un muzeu, ci în cea mai importantă biserică, iar Sf. Petru îi privește și le contabilizează nepermisele fapte.
Așa că, după ce ai ajuns în biserică, imediat pe partea dreaptă pașii te duc de la sine spre locul unde este amplasat monumentul, însă „zidul” din sticlă te împiedică să te apropii și să-i simți „răsuflarea”.
Dar asta nu constituie un impediment pentru vizitatorii care zăbovesc minute în șir privind prin sticlă la minunea din fața lor. Unii se pun în genunchi și se roagă cu ochii deschiși, pentru că este imposibil să-i țină cineva închiși…
Acțiunea vandalului a scos la iveală monograma lui Michelangelo, rămasă ascunsă vreme de 500 de ani, un „M” desenat în stânga Fecioarei pe palma cu liniile mâinii.
Sunt și alte forme de stricăciuni și distrugeri abătute asupra istoricelor monumente, cum ar fi bunăoară, venerația. Astfel, statuia din bronz a Sf. Petru, ridicată în secolul XIII, are degetele de la piciorul drept șterse din cauza săruturilor și mângâierilor pelerinilor de-a lungul timpului, care vin aici să-i atingă piciorul, pentru a obține indulgența de 50 de ani promisă tuturor celor care vor face acest gest, după spovedanie.
Din 1506, când au început lucrările la noua bazilică, până în 1626 când a fost sacralizată, și-a schimbat forma de mai multe ori. Inițial, a avut forma de cruce greacă, cu patru brațe egale, forma fiind pe placul lui Michelangelo și Bramante, dar în final s-a optat pentru forma crucii latine proiectată de Maderno, și ea modificată prin prelungirea naosului la ordinul papilor din perioada Contrareformei.
În fața atâtor capodopere te pierzi, te copleșești pur și simplu. Fiecare spațiu constituie un loc unde a fost postată o lucrare monumentală. Marmură pe toți pereții, bronz răsucit în coloane spectaculoase, obiecte din aur, fildeș încrustat cu sidef, bogăție cu tendință de opulență ori unde îți ridici privirea. Între stâlpii navei centrale sunt 39 de nișe, fiecare având în interior statuia unui sfânt din marmură.
Sub dom este plasat imensul și extravagantul baldachin din bronz a lui Bernini inspirat din arta egipteană, care se înalță la 29 de metri deasupra altarului. Acoperișul și cele patru coloane spiralate care îl susțin provin din grinzile de bronz aduse din Panteon.
La baza coloanelor se află blazonul cu cele trei albine a lui Urban al VIII-lea, papa care a coordonat lucrarea. În absidă este amplasată o altă lucrare mai ciudată a lui Bernini, „Cathedra Petri” (Tronul Sf. Petru) realizată în stil baroc, din marmură și bronz. Tronul este susținut de statuile a patru sfinți învățători ai bisericii: Ambrozie, Augustin, Atanasie și Ioan Gură de Aur.
Destul de aproape de baldachin este plasată statuia Sfântului Andrei, fratele Sfântului Petru și primul discipol ce l-a urmat pe Hristos, cel care a creștinat populația de pe teritoriul locuit acum de români și care este oficial „ocrotitorul României”. Se știe că Andrei a fost răstignit pe crucea în formă de X, așa cum este reprezentat și în statuia din imensa biserică.
L-am regăsit pe Sfântul Andrei în preajma monumentului lui Pius al VIII-lea, papa care a fost închis și torturat (dacă vă puteți imagina așa ceva) pentru că a refuzat să depună jurământ de credință împăratului Napoleon Bonaparte, cel care se credea mai presus decât trimișii lui Dumnezeu pe Pământ. Sub monument este o ușă ce duce la un pasaj de trecere unde se află lista tuturor suveranilor pontifi îngropați în bazilică. Acolo tronează ocrotitorul românilor sub forma unei superbe statui realizată din marmură policromă.
O poveste interesantă este legată de monumentul lui Alexandru al VII-lea, ultima operă semnificativă a marelui Bernini, realizată pe când artistul împlinise venerabila vârstă de 80 de ani. Papa a fost cel care în urmă cu mai mulți ani i-a încredințat lui Bernini refacerea arhitecturii din Piața San Pietro. Alexandru a murit la 66 de ani de insuficiență renală, boală care l-a chinuit multă vreme, cauzându-i și afecțiuni de altă natură care l-au transformat într-un obsedat de propria moarte.
Boala s-a agravat și papa a ajuns să doarmă alături de viitorul său sicriu, lângă care a fost amplasat un craniu sculptat de Bernini la cererea sa. În aceeași perioadă tulbure, înaintea sfârșitului pământesc, și-a comandat și impunătorul monument funerar. Din păcate n-a avut posibilitatea să-l vadă finalizat, s-a dus în ceruri la Domnul, lucrarea fiind terminată după moartea sa.
Mare păcat, pentru că ar fi avut ce vedea. Ansamblul, realizat din marmură colorată și bronz, îl prezintă pe pontif în timpul rugăciunii, înconjurat fiind de patru statui alegorice reprezentând Mila, Adevărul, Justiția și Prudența. În fața lui Alexandru, Bernini a pus un schelet, înfășurat într-o mantie roșie, un simbol al morții, care are în mână o clepsidră, metafora materială potrivită pentru sfârșitul chinuitei vieții terestre al pontifului.
Ansamblul realizat de maestrul barocului este plin de dramă și semnificații. Una dintre cele patru virtuți stă cu piciorul pe globul terestru. „Întâmplător”, desigur, piciorul de piatră acoperă Anglia. În acea perioadă din secolul al XVII-lea era la apogeu conflictul dintre biserica catolică și cea anglicană. Monarhii britanici din familia Stuart au decis să renunțe la coroană, preferând să rămână loiali credinței catolice. Și, tot „întâmplător”, mormântul unui Stuart este în interiorul bazilicii, la intrare, pe partea stângă.
Biserica are aproape 800 de coloane, 395 de statui în marmură, bronz sau travertin, 135 de imagini în mozaic… E greu și să le numeri, darămite să te oprești la fiecare, să privești măcar un minut și să le admiri. Concluzia e că nu ai cum să faci asta, chiar dacă petreci câteva ore înăuntru.
Atrage atenția grupul statuar de pe monumentul papei Pius al VIII-lea, în care Iisus este așezat pe tron, avându-i de o parte și alta pe apostolii Petru și Pavel. Deosebit de expresiv este monumentul lui Clemente al XIII-lea, operă a lui Antonio Canova, pontiful fiind surprins în genunchi și absorbit total în rugăciune.
În nava centrală, aproape de intrare este inserat discul de porfir pe care a îngenunchiat în ziua de Crăciun a anului 800 Carol cel Mare, pentru a primi coroana de împărat al Sfântului Imperiu Roman din mâinile papei. Vizitatorii nu au cum să nu observe statuia impresionantă a Sfântului Longinus Romanul, soldatul care a străpuns cu lancea trupul lui Iisus răstignit pe cruce, canonizat de biserica pentru că ulterior s-a convertit la creștinism și a devenit un predicator activ.
Conform legendei, centurionul, care nu vedea aproape deloc, l-a străpuns pe Iisus pentru a se asigura că fiul lui Dumnezeu a murit și ei și-au îndeplinit misiunea încredințată. În acel moment sângele Mântuitorului a țâșnit peste ochii lui Longin, care și-a recăpătat imediat vederea.
„Un ornament al Pământului, supremația frumuseții”, astfel descria americanul Ralph Waldo Emerson, Bazilica Sf. Petru. Cine a văzut-o nu poate decât să se declare uimit de migala şi somptuozitatea decoraţiunilor, fie că e vorba de sculpturi, picturi, lucrări în marmură sau în aur.
