Război aranjat cu deznodământ așteptat

Ca într-un meci de wrestling american modern, Pesedeul și Peneleul s-au înfruntat pe scena parlamentului, într-un spectacol aranjat, cu personaje, coregrafie sofisticată și deznodământ așteptat. Țipetele de mahala ale lui Grindeanu cu „ține-mă, nene, că altfel îl omor” se loveau de intransigența lui Ilie Bolojan, gata să o sacrifice și pe mă-sa pe altarul bugetului.

Se făceau că se bat, se amenințau cu divorțul și cu alegeri anticipate. Ignorau chiar verdictul împăciuitor al președintelui Nicușor Dan, exprimat asincronic tocmai de la Bruxelles și subliniat cu gesturile sale cunoscute de bielă-manivelă, verdict care îi „condamnă” pe protagoniștii înfruntării bugetare să guverneze în continuare împreună.

„Rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile”, spunea de la tribuna parlamentului eroul „celor 3,2 milioane de familii din România”, cum singur se caracteriza Grindeanu, este „zero virgulă, zero patru la sută din PIB! Repet, 0,04% din PIB! Adică un miliard de lei”.

O luptă dreaptă sau o bătaie regizată între luptători păpușari? O bătaie pentru niște firimituri, aruncate unor oameni care au fost obișnuiți cu puțin, manipulați în alegeri cu un kil de făină și o sticlă de ulei, niște oameni transformați de-a lungul tranziției de către PSD în cerșetori sociali. Niște oameni cu drepturi, câștigate și consfințite de legi, dar încălcate cu nonșalantă aproape instantaneu.

Și pentru ce au urlat în comisii și pe unde au apucat apărătorii liberalismului de tip „pentru voi nu se poate”, conduși magistral spre înfrângere de intransigentul Bolojan? Pentru 0,04% din PIB? Au zbierat ca apucații că trebuie gestionate cheltuielile, dar nu l-am auzit pe niciunul dintre ei amintind de creșterea veniturilor.

Au tăiat tot ce au putut de la nevoiași, de la mame care își cresc copiii, de la studenți, au mărit taxe și impozite, s-au bucurat la un TVA crescut de explozia prețurilor. Bucuria ignorantului care nu vede cum scade producția internă, cum se închid afaceri, cum sunt scoși în șomaj zeci de mii de oameni. Bucuria pilelor și relațiilor care căpușează tot aparatul bugetar, dar care nu sunt în stare sau nu vor să lupte cu adevărații balauri, evaziunea fiscală și corupția.

S-au bătut oare pentru un miliard la capitolul cheltuieli și au ignorat creșterea veniturilor cu sute de miliarde? Sau au mai făcut o mică diversiune cu „oameni buni, iată de facem noi, luăm de la magistrați și va dăm vouă. Lăudați-ne, că suntem adevărații haiduci, luăm de la bogați și dăm la săraci”.

ICCJ le-a dat-o însă imediat peste bot cu argumente ce țin de respectarea hotărârilor judecătorești și de statutul constituțional al magistraților. Caracterul iluzoriu al drepturilor câștigate în instanță dacă ordonatorul de credite nu asigură fondurile, amânările repetate care golesc de conținut dreptul la salariu, faptul că executarea unei hotărâri judecătorești definitive nu este un act opțional pentru stat, discriminarea și inechitatea, iată doar câteva din argumentele solide ale ICCJ.

Sunt însă aceste argumente și morale, atâta timp cât ei sar de cur în sus doar când li se prorogă lor plata unor drepturi câștigate în instanțe, unde s-au auto-judecat, dar merg pe burtă când unei categorii sociale, cea a pensionarilor, li se face o nedreptate asemănătoare și la fel de gravă?

Legea pensiilor, lege organică, este amendată de guvern prin OUG nr.156/2024 la scurt timp după promulgare, iar drepturi financiare stipulate ferm în lege sunt prorogate. Ca la magistrați. Măsura este „legală” din punct de vedere formal, pentru că Avocatul Poporului, numit de sistem să apere oamenii de samavolniciilor aceluiași sistem, nu a identificat elemente clare de neconstituționalitate care să impună sesizarea imediată a CCR. Și totuși, conform Constituției, ca să proroge aplicarea legii, Guvernul trebuia să justifice existența unei „situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată”.

Dacă urgența nu era justificată clar, CCR-ul putea declara ordonanța neconstituțională. Dar cine să o reclame la Curte? Renate Weber? Amendarea legii prin OUG nu era o urgență, așa cum cere Constituția și, deși OUG-urile, în principiu, pot modifică legi organice, ele nu pot afecta drepturile și libertățile fundamentale așa cum este dreptul la pensie. Conform art. 115 alin. (4) din Constituția României, OUG-urile pot fi adoptate doar în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Argumentele invocate de Guvern, respectiv necesitatea încadrării în țintele de deficit bugetar și fundamentarea bugetului consolidat nu stau în picioare pentru că „lipsa fondurilor” nu constituie o situație extraordinară imprevizibilă, obligațiile de plată fiind deja cunoscute la momentul adoptării legii cadru. OUG-urile nu pot afecta drepturile și libertățile fundamentale, printre care se numără și dreptul la pensie (art. 47 din Constituție).

Indexarea cu rata inflației nu este un bonus, ci un mecanism de conservare a valorii reale a pensiei în timp, iar prorogarea repetată echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate asupra punctelor de pensie acumulate. Legea Pensiilor nr.360/2023 a fost siluită prin ordonanță de urgență și, deși aceasta are forța juridică a unei legi, modificarea unor prevederi dintr-o lege organică prin OUG imediat după intrarea acesteia în vigoare poate fi considerată o încălcare a principiului stabilității și predictibilității legislative.

Curtea Constituțională a stabilit anterior că statul are libertatea de a configura sistemul de pensii, dar nu poate lua măsuri arbitrare care să ducă la o diminuare severă a nivelului de trăi. Ceea ce Guvernul a făcut cu cinism, inconștientă și incompetență.

AUR-ul s-a băgat și el în meciul de lupte aranjate de pe scena parlamentului. Ca la wrestlingul american, a intrat în joc lăsând publicul să ghicească de ce parte este. Se opunea eroului care lupta pentru săraci și părea că este de partea celui rău și mereu încruntat. Ceea ce spunea era doar o înălțătoare poezie. Nu dorea ca eternul simulacru de ajutor al categoriilor defavorizate să mai continue, nu mai tolera umilințele poporului, cerea ca legea să fie respectată și oamenii să își recapete drepturile.

Poate că acum, în al doisprezecelea ceas, nu mai avea decât soluția spectacolului politic, dar lupta pentru drepturile celor pe care vrei să îi reprezinți și să îi aperi se dă în justiție în acest caz. Un proces al pensionarilor, a unuia singur chiar, ar fi putut ajunge pe masa ICCJ și, vigilenții magistrați cu propriile interese, care știu să argumenteze juridic și să își apere drepturile, ar fi putut da dovadă de solidaritate sociala și ar fi adus în fața CCR aceeași problemă pentru care ei au avut câștig de cauză.

Bugetul țării, adoptat târziu, între două războaie, cu o criză a carburanților, o explozie a inflației și o recesiune care bate la ușă, devine, vrem, nu vrem, un simulacru. Finalul meciului de wrestling pe tema bugetului ne amintește de vorba lui Cațavencu adresată adversarului Tipătescu: „Să mă ierți și să mă iubești pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!…mai mult sau mai puțin onești!”

(Viorel Ioniță, cotidianulhd)