Cele trei milioane de români care nu au urcat dealul Cotrocenilor

„Am avut toată ziua de azi consultări cu partidele pro-occidentale din actuala Coaliție. O să precizez că au fost consultări informale (…) Constituția nu dă Președintelui vreo atribuție, vreun act direct pe care să-l facă, însă, evident, e important să știm cum vedem fiecare dintre noi viitorul”.

Așa a început declarația președintelui după consultările bizare de la Cotroceni. Și nu doar bizare, ci și sfidătoare: dacă au fost doar consultări informale, de ce nu au fost chemate și partidele din afara coaliției, ba chiar s-a exprimat la adresa lor ca la niște infecții politice. AUR, SOS și POT, bune sau rele, au luat voturile a peste trei milioane de români.

Trei milioane care nu au avut acces pe dealul Cotrocenilor, pentru că sunt niște paria ai occidentului, nu-i așa? Unim România dezbinată, dar numai cu cinci milioane, alte trei nu merită.

Constituția prevede clar doar două situații în care președintele poate chema partidele – toate! – la consultări: la învestirea unui nou guvern și la dizolvarea parlamentului. Atît. Întîlniri informale poate avea președintele oricîte, nu e interzis. Dar comunicatul prezidențial suna așa „În temeiul prerogativelor constituționale, Președintele României, Nicușor Dan, a invitat miercuri, 22 aprilie 2026, la Palatul Cotroceni, liderii următoarelor partide…”.

Exact acele prerogative i-au lipsit.

Dacă au fost doar discuții informale, președintele avea obligația morală măcar să cheme toate partidele trimise de români în parlament, pentru că, la urma-urmei, criza, dacă vine, vine peste tot. Un semnal de unitate dat către popor și un pas de distanțare de dezbinarea tot mai puternic resimțită în societate,

Nu, președintele tuturor românilor s-a văzut doar cu „băieții buni”, etichetați ca atare nu de către popor, ci doar de unele instituții de la Bruxelles. Ori de adversari, ori de unii influenceri.

PSD, PNL, USR și UDMR, 54% și 5 milioane de voturi. AUR, SOS și POT, 32% și peste trei milioane de voturi. Trei milioane care au fost ținute la ușă. Care nu au încăput în agenda prezidențial a președintelui tuturor românilor.

„Eu cred că, pînă în momentul ăsta, fiecare dintre actorii politici și-a expus nemulțumirile. Întrebarea este cum procedăm în continuare. Și, în orice formulă politică, majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale” a spus președintele.

Nu, nu fiecare dintre actorii politici și-au expus nemulțumirile, doar cei care „trebuie”, care „merită”. Iar dialogul pentru binele țării trebuie purtat numai cu „forțele politice pro-occidentale”. Demarcație clar a președintelui, linie roșie totală. Și un semnal prost din mai multe perspective.

Într-o democrație reprezentativă, președintele este președintele tuturor cetățenilor, inclusiv al celor care au votat AUR, SOS sau POT. Excluderea lor de la consultări nu este un act neutru – este o luare de poziție politică mascată în act instituțional. Și paradoxal, tocmai cei care se plîng că „sistemul îi ignoră” primesc acum o confirmare concretă că sistemul îi ignoră.

Nicușor legitimează narațiunea victimizării și acesta este probabil cel mai periculos efect. George Simion și Diana Șoșoacă nu au nevoie de argumente bune – au nevoie de gesturi ale establishment-ului pe care să le arate electoratului lor ca dovadă a excluderii. Nicușor Dan tocmai le-a oferit unul gratuit, impecabil ambalat. „Vedeți? Nici măcar președintele nu vrea să vorbească cu noi, și prin noi vă ignoră pe voi toți.” Asta hrănește exact motorul lor electoral.

Președintele a făcut o confuzie între excluderea de la guvernare și excluderea de la dialog

Există o diferență crucială pe care declarația o estompează. A spune nu guvernăm cu AUR este o poziție politică legitimă, pe care o pot susține partidele din coaliție. Dar a spune nici măcar nu discut cu ei ca președinte este cu totul altceva. Președintele nu formează guvernul – el consultă. Consultarea nu înseamnă legitimare, înseamnă că îți faci treaba constituțională și democratică complet. Nu ești obligat să ții cont, dar măcar să asculți.

Se creează un precedent periculos. Dacă azi excluzi mai mult de o treime din electorat de la consultările prezidențiale pentru că votează partide considerate extremiste, unde tragi linia mîine? Cine decide ce e prea extremist pentru dialog? Or exista și nuanțe ale etichetei de extremist? Acest tip de excludere selectivă a mai fost practicat în Europa și n-a redus extremismul – l-a amplificat.

Există un contraargument real: că a consultat strict partidele cu care există o bază comună de negociere pentru o soluție guvernamentală, deci consultările au fost tehnice, nu protocolare. Dacă scopul era să găsească o majoritate pro-occidentală, n-avea sens să invite forțe cu care nu construiește nimic. Dar dacă acesta era argumentul, trebuia spus explicit – în loc de asta, el a folosit eticheta „anti-occidental” ca excludere morală, nu ca excludere pragmatică.

Combinînd distanța din declarație cu această excludere, portretul care se conturează este al unui președinte care guvernează pentru jumătatea de țară care l-a votat și comunică strict pentru ea. Asta poate funcționa pe termen scurt – baza lui e solidă și entuziastă. Pe termen mediu, într-o țară cu tensiuni sociale și economice reale, e o rețetă pentru adîncirea fracturii, nu pentru rezolvarea ei.

România are în acest moment nevoie de cineva care să vorbească și cu cei furioși, nu doar despre ei.