Răspunsul nu este atît simplu. În ciuda originilor sale ne-românești, Regina Maria a devenit un simbol pentru românitatea noastră, semn că sufletul și inima conferă mai multă identitate decît sîngele. Oricît de ciudat ar părea, am ajuns la măreția ei simbolică pe o cale mai puțin obișnuită. Nu prin Jurnal, nu prin scrieri, nu prin cărți biografice. Întîlnirea noastră a început într-un atelier de sculptură la marginea Bucureștilor.
Pentru prima dată am călcat în atelierul sculptorului Ioan Bolborea mergînd pe urmele unei povești și a unor zvonuri. Un anticar îmi spusese că auzise de la cineva că Bolborea ar fi turnat două-trei statuete ale lui Constantin Brâncoveanu. Căutam o lucrare care să reprezinte un premiu „Constantin Brâncoveanu”, oferit de Fundația Alexandrion, cea pentru care le-am și conceput.
Constantin Brâncoveanu, figură legendară a istoriei românești, era o preocupare mai veche a lui Ioan Bolborea. Cînd am descins în atelierul său din Giulești, am rămas mirat de portretul domnitorului colțuros, uscat, cu o privire întunecată încremenită pe o față tăioasă. Am zis că expresia se potrivește suferinței românești din istorie și poate fi lucrarea care să simbolizeze tărie, recunoștință și spirit tragic.
Și am revenit pentru comenzi și pentru preluarea lor și am aflat astfel povestea unei statui a Brâncoveanului care nu își găsește locul. Știam că maestrul Bolborea avea la activ nenumărate monumente. mai toate legate de personaje istorice, amplasate în diverse orașe din țară.
Dar un Brâncoveanu, nu. Era prea aspru, cu o putere de simbol mult prea amenințătoare pentru cosmopolitismul bucureștean? Suporta pizma pentru numărul mare de lucrări achiziționate? Mi-e greu să dibuiesc adevărul prin toate sforile dinlăuntrul mîncătoriei balcanice chiar și într-ale artelor.
Patru ani am tot bătut drumul pentru statuetele lui Constantin Brâncoveanu și a trebuit să aflu de toate piedicile și procesele maestrului pentru Monumentul Marii Uniri din Piața Alba Iulia. Ioan Bolborea a cîștigat un concurs național pentru un monument dedicat Marii Unirii în rotonda din Piața Alba Iulia.
A lucrat multă vreme la acest proiect măreț, cu mii de oameni prinși într-o horă simbolică pe o cupolă semnificînd România Mare și întregită. Cîteva dintre machetele sale, inclusiv forma finală pentru un monument al Marii Uniri, ocupă o mare parte din spațiile atelierului și a grădinii din preajmă.
Discutînd mereu pe subiectele Brâncoveanu și monumentul dedicat Centenarului Marii Unirii, dureroase fiecare în blocajele birocratice ale proiectelor, nu ne-am oprit mai deloc asupra Reginei Maria, în ciuda faptului că peste tot prin atelier se găseau schițe, machete, fotografii și portrete ale Reginei Maria. Nici chiar atunci cînd într-o laterală a atelierului a apărut un corp armonios de femeie dezbrăcată.
De la o zi la alta, un studiu anatomic și un exercitiu stilistic se conturau în fața ochilor. Bolborea o îmbrăca pe Regina Maria privind corpul gol pe care adăuga unul după altul faimoasele sale veștminte. Ca să le reproducă, Bolborea aduna țesături cu imprimeuri în relief pe care le uda și le copia floralitatea în ipsos moale pe care îl ducea mai departe spre ceară și bronz.
La un moment dat, atelierul său din Giulești se umpluse de Maria în dimensiuni mari și mici, de studii și machete, de mîini, portrete, imprimeuri de țesături, busturi și fotografii lipite de pereți. Într-o bună zi, pe neașteptate mi-a propus să accept un cadou, mai ales că „reginele” îi blocau atelierul. O regina Maria din ipsos, înaltă de 3,5 metri, pe care să o amplasez în curtea mea de la pădure. L-am refuzat, speriat de gîndul bucăților de ipsos împrăștiate prin iarbă și îngrozit de imaginea prăbușirii unui simbol, un fel de eșec pentru amîndoi.
Așa s-a născut în mine ideea de a o turna în bronz, de a cumpăra de unul singur materialele necesare turnării. Am bătut palma și ne-am apucat de treabă cu gîndul ridicării la aniversarea celor 150 de ani de la naștere. Dar ne-am împotmolit la termen pentru că maestrul Bolborea se ambiționa să traducă în bronz inclusiv sandalele de mătase și broderiile veșmintelor regale, mantiile și rochiile Reginei Maria fiind proverbiale în epocă.
Ca un semn de împăcare cu sine, dar și de răzbunare, Ioan Bolborea l-a ridicat pe Constantin Brîncoveanu pe curtea bisericii din satul său natal (Văleni-Făgăraș) și abia mai tîrziu a izbutit să determine amplasarea lui pe o alee a Palatului Mogoșoaia.
Iar eu, din 2025, la sfîrșitul migăloaselor operațiuni de reproducere a broderiilor, am urcat-o pe Regina Maria în camion și am transportat-o la Deva unde a trebuit să derulez toată birocrația autorizărilor necesare amplasării unei statui pe o proprietate privată.
Din 13 mai, statuia reginei de răpitoare frumusețe, imaginată în anii tinereții sale marcată de dragoste, se ridică în municipiul Deva, pe Dealul Paiului.
Orice român cu trecut pe lîngă o carte de istorie poate răspunde afirmativ. O iubim pe Regina Maria pentru patriotismul și curajul ei, de care avem nevoie mai mult ca în alte vremuri. Ne întoarcem la Ea ca la un simbol al istoriei românești, în ciuda faptului că originile sale n-aveau nimic comun cu pămînturile noastre.
Și, cu toate acestea, Regina Maria a dăruit românilor sentimente identitare greu de egalat, devenind legenda de care avem nevoie ca în toate marile noastre încercări.
