Ce să facem de-acum înainte? Să căutăm ce au zis sau scris Iorga, Noica, Cioran, Eliade și să pândim idei neconforme? Să căutăm în spațiul public și cultural din Israel, în universul cultural ebraic cine și de câte ori a folosit cuvântul „goim”/„goimi” cu sens peiorativ față de străini? Am găsit astfel de exemple și nu m-am revoltat, nici nu am reclamat pe nimeni. A greși este omenesc.
Am căutat în Pușkin, Petőfi, Sevcenko, Eminescu, Shakespeare și alții și am găsit o grămadă de versuri „xenofobe”. Ce facem cu ele și cu ei? Interzicem versurile și pe ei îi scoatem din epoca lor și îi judecăm „cu mânie proletară”? Ce greșeală enormă am face!
Impulsul există și a existat de-a lungul timpului. El aparține dictaturilor, regimurilor totalitare. Acestea fac indexuri ale cărților interzise și ale autorilor prohibiți, acestea pun autori și cărți la „secret”, acestea distrug statui, busturi, schimbă nume de străzi, purifică programe școlare.
Oare la acest stadiu să fi ajuns cu democrația noastră? Ca să facem o societate mai bună, democratică, tolerantă și dreaptă nu trebuie să recurgem la metode inchizitoriale. Pe timpul Inchiziției, cu cât se condamnau mai multe „vrăjitoare” în piața publică, cu atât apăreau mai mulți delatori care demascau „vrăjitoare”.
De ce să exhibăm mereu în societate relele de altădată. Sigur, istoricii spun că o facem ca să nu uităm și să repetăm răul. Este adevărat, dar în toate e nevoie de un echilibru. „De la sublim până la ridicol nu este decât un pas”. Tot repetând relele și tot condamnând răul, s-ar putea să trezim (să retrezim) gustul pentru rău, adică să dobândim un rezultat contrar nevoii de bine public.
„Tribunalul de la Nürnberg”, „Tribunalul poporului” din România și alte instanțe i-au pedepsit aspru pe cei vinovați. De ce să continuăm să pedepsim? Cui folosește vrajba aceasta? Ce mai speră legiuitorul, magistratul, ONG-urile dacă pedepsesc memoria unora dintre vinovații care au plătit deja? Oare prin aceasta se poate câștiga bunăvoința poporului român! Nu! Va urma doar îndârjire și se va naște ură.
Eu sunt convins că inițiatorii legii aflate aici în discuție s-au gândit la prezent și la viitor, nu la trecut. Este absolut firesc ca oricine manifestă de-acum încolo atitudini naziste, fasciste, legionare, rasiste, xenofobe, antisemite să fie tras la răspundere în justiție și pedepsit, dar înverșunarea nu are rost și nici lupta cu istoria nu are rost.
Cuiva i-ar putea trece prin cap să-l scoată pe Goga din istoria literaturii române, altuia să-l chestioneze pe Alecsandri pentru o scenă dintr-o piesă a sa, altul pe Kogălniceanu fiindcă a folosit cuvântul „țigan” sau altul pe Eminescu pentru că nu a respectat drepturile omului și ale minorităților (adoptate, de altfel, la zeci de ani de la moarte sa). Nu exagerez deloc, din moment ce în unele locuri „civilizate” și „democrate” de pe Terra sunt acuzați Shakespeare și Cervantes, Dante și Goethe, fiindcă nu au gândit ca noi, după legile noastre și după principiile noastre.
Dar cine îi condamnă pe atacatorii românilor? Și românii, nu numai vecinii sau conlocuitorii lor au fost atacați de-a lungul timpului. Nu vă pot reproduce aici cum au fost jigniți românii de anumiți autori străini de-a lungul timpului, ce campanii de distrugere a lor s-au purtat sau cum au fost condamnați și chiar uciși numai pentru că erau români. Ce-ar fi să ne apucăm să-i luăm pe toți înjurătorii românilor și să le interzicem numele în spațiul public de azi din România și, mai ales, din Transilvania?
Sunt scriitori, istorici, oameni politici marcanți ai maghiarilor și ai Ungariei care au dus propagandă contra românilor și care au luat măsuri contra românilor, uneori contra românilor și evreilor la un loc. Unii dintre ei fac parte din istoria literaturii maghiare. Cui ar mai folosi azi să cerem interzicerea numelor lor?
Interzicerea numelor unor oameni din trecut care au greșit, dar au lăsat și o moștenire culturală (în cazul de față, literară) valoroasă, apreciată ca atare de criticii și istoricii literari, este o eroare. Noi nu ne certăm cu trecutul, pe care, oricum nu-l putem schimba. Datoria noastră este să ferim omenirea de erori astăzi, să împiedicăm și chiar să pedepsim rasismul, xenofobia, șovinismul, anti-evreismul, ura contra romilor etc. Asta da! Suntem obligați să facem acest lucru, dacă dorim să asigurăm un viitor copiilor și nepoților noștri.
Suntem obligați să condamnăm și toate relele din trecut, suntem datori să-i menținem mereu condamnați pe criminali și pe instigatorii direcți la crime, dar cui folosește epurarea literaturii române și universale de valori? Cine suntem noi să fim judecători ai unor personalități care nu se mai pot apăra?
Epurările acestea nu preamăresc spiritul de dreptate universală, ci incită la continuarea sau la trezirea urii. Nu cred că avem nevoie de așa ceva într-o societate pe care o vrem dreaptă, echitabilă, înțeleaptă. Vinile lui Radu Gyr și Octavian Goga sunt reale, le-au constatat și condamnat contemporanii și urmașii lor, dar, în esență, în cazul lor, creația literară a subsumat greșelile.
Ei au rămas în memoria colectivă – cu precădere Octavian Goga – drept personalități, ei fac parte sin istoria culturii românești și trebuie păstrați ca atare. Oricine dorește se poate informa ușor despre viața lor, despre atitudinile lor și despre creația lor. Dar noi nu suntem nici zbiri, nici cenzori și nici inchizitori. Consider că poezia lor a însuflețit viața românilor și nu a jignit sentimentele altora. În cazul lui Goga, faptul este sigur.
Dacă creația lui Radu Gyr a avut și conotații antisemite, acea parte a poeziilor respective poate să fie ocolită azi. Dar nu interzisă. Nimic din ceea ce este omenesc nu poate să ne fie străin, fiindcă avem discernământ și putem decide singuri ceea ce este bine și ceea ce este rău.
Cred sincer că nu vrajba, condamnările și interdicțiile personalităților din trecut pot asigura armonia și pacea socială, ci înțelegerea, clemența și iertarea. Legile trebuie date pentru prezent și viitor și ele trebuie să aibă putere asupra faptelor petrecute din momentul adoptării lor înainte și nu efect retroactiv. Dacă încalc vreo lege prin aceste opinii ale mele, atunci îmi aștept judecarea și condamnarea.
