Prima duminică după Rusalii este dedicată tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți, celor ale căror nume au fost înscrise în calendare și celor pe care numai Dumnezeu îi cunoaște. Nu întâmplător această sărbătoare urmează Pogorârii Sfântului Duh.
Denumirea „tuturor sfinților” se află și în Sfânta Scriptură: „Și a venit un alt înger și a stat la altar, având cădelniță de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților pe altarul de aur dinaintea tronului. Și fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților.” (Apocalipsa 8:3-4)
Dacă Rusaliile arată darul lui Dumnezeu către oameni, Duminica Tuturor Sfinților arată răspunsul oamenilor la acest dar. Este rodul Duhului Sfânt lucrând în inimile celor care au ales să-L urmeze pe Hristos.
Evanghelia acestei zile (Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30) ne vorbește despre mărturisire, iubire și răsplată. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu.” Sunt cuvinte simple, dar care au schimbat istoria lumii. Din ele s-au născut curajul martirilor, răbdarea mărturisitorilor, lacrimile pustnicilor și dragostea tuturor celor care au ales să-L pună pe Hristos mai presus de orice.
Sfințenia nu este rezervată unei elite spirituale. Nu este destinată doar călugărilor, episcopilor sau marilor nevoitori. Duminica de astăzi ne amintește că fiecare om este chemat la sfințenie. În rândurile sfinților se află împărați și păstori, oameni învățați și oameni simpli, bogați și săraci, tineri și bătrâni. Ceea ce îi unește nu este profesia, cultura sau epoca în care au trăit, ci iubirea lor pentru Dumnezeu.
Când apostolul Petru întreabă: „Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție; oare ce va fi nouă?”, Hristos nu răspunde doar pentru apostoli, ci pentru fiecare om care face un sacrificiu din dragoste pentru el. Promisiunea sa nu este una materială, ci una veșnică: împărăția lui Dumnezeu și bucuria comuniunii cu el.
Există ceva profund emoționant în această sărbătoare. Astăzi nu cinstim un singur sfânt, ci o mulțime fără număr. Oameni care au trăit în cetăți și în pustii, în palate și în colibe, în vremuri de pace și în vremuri de prigoană. Fiecare dintre ei a avut slăbiciuni, lupte și căderi, dar nu a încetat să se ridice și să meargă mai departe. Sfințenia lor nu constă în faptul că nu au greșit niciodată, ci în faptul că nu au încetat să-L caute pe Dumnezeu.
În această duminică, Biserica ne invită să privim către cer și să înțelegem că sfinții nu sunt personaje îndepărtate ale trecutului. Ei sunt frații noștri mai mari în credință, martori ai biruinței harului asupra slăbiciunii omenești. Ei ne arată că Evanghelia poate fi trăită, că iubirea poate învinge ura și că lumina lui Hristos poate străluci chiar și în cele mai întunecate vremuri.
În ziua Tuturor Sfinților, cerul pare mai aproape de pământ. Dincolo de icoane și de numele rostite la slujbă se află o mulțime de suflete care au trecut prin aceleași încercări ca și noi. Au cunoscut frica, durerea, singurătatea și îndoiala, dar au ales să nu-și piardă credința.
Poate că adevăratul mesaj al acestei zile este acesta: sfințenia nu începe cu minuni, ci cu un pas mic făcut în fiecare zi către Dumnezeu. Cu o rugăciune spusă din inimă. Cu un gest de iertare. Cu o faptă bună făcută în tăcere. Cu o alegere prin care Îl mărturisim pe Hristos în viața noastră.
Iar atunci când privim spre mulțimea sfinților, înțelegem că locul nostru nu este doar printre admiratorii lor, ci printre cei care încearcă să le urmeze calea. Pentru că fiecare sfânt a fost, cândva, un om obișnuit care a avut curajul să răspundă chemării lui Dumnezeu.
Foto: „Duminica tuturor sfinților”, Nicolae Grigorescu, 1856, icoană, Mănăstirea Căldărușani
https://shorturl.fm/za5ps