Este adunătura rămasă sub comanda lui Bolojan. Situația din țară este extrem de tensionată. Președintele se face că nu observă. A început să-i placă parfumul vizitelor de lux. Se împiedică în covoare, nu știe încotro e garda de onoare, cu carnețelul într-o mână, rucsacul în spate și prima concubină a țării după el nu ratează nicio invitație.
În țară este foarte ocupat cu selecția unui candidat de prim-ministru. Asta e bula lui. Nicușor Dan este selecționer, nu mediator, cum inspirat îl caracteriza Virgil Ioniță într-un comentariu pe cotidianulHD.
Selecționerul are vestiarul cam gol. Nu bagă de seamă că oamenii sunt în stradă, că personalul medical e în prag de grevă generală, că nemulțumirile oamenilor dau în clocot. Legea salarizării în sectorul bugetar este doar vârful aisbergului. Tensiunile din societate au cauze mult mai profunde, care trimit la legitimitatea actualei puteri. La marea schismă din 6 decembrie 2024.
În situația actuală, țara avea nevoie de un lider cu legitimitate clară, de un bărbat de stat, de o personalitate capabilă să amortizeze șocurile, să calmeze spiritele, să reinstaureze valorile și să readucă pacea socială.
Nicușor Dan nu este nimic din toate acestea. La greu, se dă lovit. Se ferește să dea piept cu valul protestelor. Acum își arată, în toată splendoarea, limitele, neputința și adevărata sursă a puterii sale: viclenia.
Obligația președintelui definită cel mai clar de Constituție este aceea de a fi mediator. La Art. 80, alin. (2), se precizează că „Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”.
În prezent sunt două conflicte majore în societate pe care Nicușor Dan nici nu le bagă în seamă. Primul este între două dintre puterile statului – cea Judecătorească și cea Executivă. Conflictul dintre Guvern și magistrați vizează plata unor drepturi salariale restante de circa 5 miliarde de lei. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în judecată Executivul, după ce o decizie anterioară a Curții de Apel obligase Guvernul la plată. Verdictul final va fi pronunțat în 6 august.
La rândul său, Guvernul a sesizat CCR contestând dreptul instanțelor de a stabili obligații bugetare directe pentru Executiv. Decizia CCR a fost amânată pentru 23 septembrie.
Conflictul a avut și o extensie internațională. Luna trecută, Consiliul Superior al Magistraturii a trimis la Comisia Europeană un raport prin care acuză Guvernul și lideri politici că au încălcat independența judecătorilor. De la apariția acestui conflict, președintele Nicușor Dan n-a schițat niciun gest de mediere, cum îl obligă Art. 80.
A doua mare confruntare, în plină derulare, se află între Guvern și marile confederații sindicale. Adică între stat și societate, cum se spune l același Art. 80.
Premierul demis și rămas la putere pare să fie cuprins de o patimă a răzbunării. În loc să fie cu fața la oameni, se pitește sub tot felul de cifre care să-i justifice decizii dintre cele mai inepte. Se luptă să impună niște măsuri cu care s-a angajat la Bruxelles în schimbul menținerii sale la putere. A și declarat public că, în pofida tuturor protestelor, legea salarizării va fi cea aprobată de Bruxelles, nu cea cerută de sindicaliști. Promisiunile făcute eurocrației bruxeleze sunt mai importante decât viața cetățenilor români.
Conflictul dintre guvern și salariații bugetari a început mai demult. Periodic, au fost mai multe proteste în stradă ale diferitelor sindicate ori bresle profesionale. Nicușor Dan nici nu s-a sinchisit. În timpul acestor dezbateri, proteste, greve de avertisment etc, a stat ascuns. Nici gând să inițieze vreo brumă de mediere între reprezentanții celor peste 1 milion de bugetari și Guvern.
El a participat doar la „protestele bune” ale haștagiștilor, pe cele „rele” ale salariaților nici nu le bagă în seamă. Pentru mediere trebuie să fii capabil și credibil.
După ce confederațiile sindicale au declarat că „se retrag din orice consultare” cu guvernul, sindicaliștii au fost pasați de formă la consilierul prezidențial Ioan Burnete, omul lui Dan Șucu. Pierdere de vreme, rezultat zero. Burnete a fost director executiv la o confederație patronală condusă de Dan Șucu.
A fost numit în actuala funcție conform negocierii pe care patronul Rapidului a avut-o în 14 mai anul trecut, cu patru zile înainte de turul doi, pentru susținerea lui Nicușor Dan (cu acea ocazie fiind și decorat de președintele interimar Ilie Bolojan). „Venim și noi cu galeria”…
Poate că președintele României nu are empatie, nu este un fan al dialogului social, nu este un pasionat de ieșiri în medii pe care nu le controlează etc… Dar aici nu este vorba despre însușiri personale, ci despre obligații constituționale. Medierea dintre stat și societate este o obligație de căpătâi a funcției care i s-a pus în cârcă. Nicușor Dan este incapabil să și-o îndeplinească. Nu mediază nimic pentru că nu e capabil. Și nici credibil. Îi place să selecționeze, nu să medieze.
Că și-a selecționat echipa de la Coroceni (cu un număr record de 11 consilieri prezidențiali care au rang de ministru, mulți fiind la primul loc de muncă salarizat și nu plătit din donații) este treaba lui. Dar s-a purtat ca selecționer și în procedura desemnării candidatului de prim-ministru, care are, totuși, alte reguli constituționale…
Nicușor Dan l-a selecționat mai întâi pe Evgheni Tomac, un personaj unsuros. Născut în Ucraina sovietică, flotant prin Republica Moldova, teleportat în regimul Băsescu la București și care acum domiciliază la Bruxelles unde deține o vilă și un apartament.
Nu are nicio locuință în România, fapt pentru care, potrivit legii, probabail că primește diurnă pentru deplasările pe care le face pe ruta Bruxelles – București și retur.
(Falanga fraților noștri de peste Prut, a acestor tomaci, șalari și mardarovici aciuiați misterios pe te miri unde în țara noastră, care se insinuează pe la toate televiziunile ca să ne dea lecții de democrație în loc să-și ajute țara, la ei acasă, să ajungă mai repede în UE, ar trebui analizată mai atent).
Octavian Știreanu
