Viitorul prim-ministru nu poate fi decât o persoană cu expertiză economică certă și cu o capacitate intelectuală democratică pe măsura responsabilității pe care o presupune funcția.
România nu-și mai permite experimente politice. Nu-și mai permite guvernarea făcută după ureche, soluțiile de conjunctură și oamenii promovați pentru imagine, în timp ce problemele economice se adâncesc.
În acest context, Nicușor Dan are o responsabilitate uriașă: alegerea unui prim-ministru capabil să guverneze România, nu doar să negocieze o majoritate. Numai că Nicușor nu prea are ce alege. E secetă ca pe Dunăre.
Iar această secetă de oameni competenți este poate una dintre cele mai grave probleme ale politicii românești. Partidele pot furniza majorități, funcții și negocieri, dar nu pot produce prin simplă voință politică expertiză economică și capacitate de guvernare.
Experiența lui Ilie Bolojan ar trebui să fie un avertisment. Bolojan a intrat în guvernare cu imaginea reformatorului. A fost prezentat drept omul capabil să reorganizeze aparatul de stat, să reducă privilegiile, să pună ordine în cheltuielile publice și să impună disciplina financiară pe care politica românească a evitat-o ani de zile. Numai că Bolojan și-a spulberat singur orice fațadă de reformator.
Pe zi ce trece, realitatea guvernării intră tot mai brutal în contradicție cu imaginea construită înaintea guvernării. Aparatul de stat este protejat, salariile sunt apărate, bonificațiile continuă, avantajele rămân, iar reforma se pierde în negocieri, excepții și amânări.
Aici se termină legenda și începe guvernarea. Un reformator adevărat nu este acela care vorbește convingător despre reformă, ci acela care o realizează atunci când interesele constituite se opun.
Nu poți cere societății sacrificii și, în același timp, să protejezi confortul aparatului de stat. Nu poți invoca deficitul și să tolerezi mecanisme care întrețin cheltuiala publică. Nu poți promite disciplină financiară și să continui să tratezi banul public ca pe o resursă politică fără sfârșit.
Dacă reformatorul ajunge să apere exact mecanismele pe care promitea să le schimbe, atunci imaginea sa politică se prăbușește sub propria greutate. Iar consecințele nu sunt doar de imagine.
România suportă costul. Cetățeanul suportă costul. Economia privată suportă costul. Iar întârzierea reformelor poate aduce costuri financiare mai mari, presiuni europene și chiar riscul unor sancțiuni.
De aceea, Nicușor Dan trebuie să înțeleagă că alegerea viitorului premier nu poate fi o simplă operațiune de aritmetică parlamentară. Dar tocmai aici apare paradoxul: i se cere să aleagă un profesionist într-un moment în care oferta politică pare să fi intrat într-o secetă severă de profesioniști.
România are nevoie de un om cu expertiză economică incontestabilă, capabil să înțeleagă deficitul, datoria publică, fiscalitatea, productivitatea și efectele reale ale fiecărei decizii bugetare.
Dar competența economică nu este suficientă. Viitorul premier trebuie să aibă și capacitate intelectuală democratică. Să înțeleagă limitele puterii, să respecte instituțiile, să accepte critica și să nu transforme statul într-un mecanism de protejare a propriului aparat.
Nicușor nu prea are ce alege. Dar tocmai de aceea alegerea lui devine mai importantă. Dacă oferta politică este slabă, președintele nu poate transforma lipsa de alternative într-o scuză pentru mediocritate.
România nu mai poate fi condusă de amatori care ajung să învețe guvernarea pe banii cetățenilor. Nu mai are nevoie de oameni care promit reforma și apoi descoperă că aparatul de stat este prea greu de atins. Nu mai are nevoie de reformatori de imagine. Are nevoie de profesioniști ai guvernării.
Pentru că România nu mai are timp pentru aparențe. Iar dacă Nicușor Dan nu prea are ce alege, atunci măcar trebuie să știe ce să nu aleagă.
(Autor: Ioan Vieru, cotidianulhd)
