Scandalul declanșat de informația că marți, președintele Nicușor Dan ar fi trimis parlamentului solicitarea aprobării pentru trimiterea unor ofițeri în Franţa sau Marea Britanie ca să sprijine acţiunile Coaliţiei Voinţei de susţinere a Ucrainei ia amploare.
La o zi după ce Călin Georgescu a cerut legislativului să respingă solicitarea, un înalt general de armată ridică serioase semne de întrebare legate de cererea președintelui și întredeschide ușa pentru ipoteza incendiară că, de fapt, militarii au fost deja trimiși în misiune fără aprobarea parlamentului.
Ziaristul Robert Turcescu a amorsat ieri o bombă, publicînd un document oficial care e cererea președintelui către parlament, doar că ea datează din luna martie, și demersul vizează trimiterea militarilor în trimestrul al doilea, adică aprilie-iunie.
De aici, bizareria: de ce nu s-a votat acea solicitare în aproape 6 luni?
Iar misterul e adîncit de o analiză publicată azi de Financial Intelligence, sub semnătura generalului (r) Corneliu Pivariu, expert în geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
„Solicitarea Președinției României prevede participarea, începînd cu trimestrul al doilea al anului 2026, a maximum 20 de militari români, personal de stat-major, la comandamentul operațional și structurile sale subordonate. Domeniile indicate sunt planificarea strategică, operațiile curente, securitatea și apărarea cibernetică. Documentul subliniază că participarea în această fază nu atrage obligația dislocării unor capabilități pe teritoriul Ucrainei și că orice contribuție viitoare rămîne supusă restricțiilor și aprobărilor naționale.
La această dată nu exista aprobarea parlamentară cerută de lege și nu exista temei public pentru a susține că vreunul dintre cei 20 de militari români fusese deja trimis sau încadrat în comandament.
Mențiunea din solicitare potrivit căreia participarea urma să înceapă în trimestrul al doilea al anului 2026 produce o neconcordanță cronologică ce trebuie explicată de autorități; ea nu constituie însă dovada unei dislocări anterioare aprobării Parlamentului” punctează expertul militar.
Din perspectivă strategică, prezența României în comandament poate fi utilă. Acest avantaj depinde însă de existența unui mandat național precis. În cazul aprobării, cei maximum 20 de militari nu ar trebui să reprezinte doar o contribuție de imagine, ci să urmărească explicit interesele României: securitatea flancului Mării Negre, protejarea infrastructurii critice, evitarea unor obligații automate și menținerea controlului parlamentar asupra oricărei extinderi a angajamentului.
Afirmația unei părți a opoziției că participarea celor 20 de militari ar angaja automat România în război este neîntemeiată. Există totuși un nucleu legitim în cererea sa de transparență. Importanța nu este dată exclusiv de numărul militarilor, ci de natura mecanismului la care România aderă. Participarea ar introduce România în procesul de pregătire a unei posibile operații multinaționale. Mandatul, lanțul de comandă, costurile, regulile de angajare, condițiile retragerii și procedura unei eventuale extinderi trebuie explicate Parlamentului și opiniei publice(…)
„Administrația Prezidențială are dreptate cînd respinge afirmația că România trimite trupe pe front, dar greșește calificînd demersul drept o simplă decizie administrativă. Un comandament care proiectează structura unei viitoare forțe, planurile de desfășurare și mecanismele de reacție la reluarea agresiunii are o evidentă importanță strategică. Minimalizarea alimentează neîncrederea pe care comunicarea oficială pretinde că dorește să o combată.
Riscul major nu se află în eventuala încadrare a militarilor români în comandamentul de la Paris sau Londra, ci într-o etapă ulterioară. Rusia a declarat că orice contingent occidental dislocat în Ucraina, inclusiv după un acord de pace, ar fi considerat intervenție străină și țintă militară legitimă. Dacă viitoarea forță nu poate răspunde unei încălcări a armistițiului, ea devine simbolică și vulnerabilă. Dacă dispune de reguli robuste de angajare, un incident local poate provoca o confruntare între militari occidentali și ruși. Aceasta este dilema strategică pe care termenii liniștitori de «reasigurare» sau «menținere a păcii» nu o rezolvă.
România trebuie să evite atît refuzul participării la orice mecanism de planificare, care i-ar reduce influența regională, cît și acordarea unui mandat general susceptibil de a fi extins fără o nouă decizie politică. Parlamentul ar trebui să stabilească locațiile în care poate activa personalul românesc, atribuțiile sale, relația comandamentului cu NATO și cu structurile americane, costurile, durata mandatului și procedura retragerii” mai scrie generalul.
Foarte interesant:
„Înainte de orice vot al Parlamentului, românii trebuie să cunoască mandatul, temeiul juridic, lanțul de comandă, regulile de angajare, costurile și condițiile retragerii. Toate finanțările politice și media, toate presiunile și toate înțelegerile care au precedat această solicitare trebuie făcute publice” spune miercuri Călin Georgescu.
„Mandatul, lanțul de comandă, costurile, regulile de angajare, condițiile retragerii și procedura unei eventuale extinderi trebuie explicate Parlamentului și opiniei publice” spune azi generalul.
Cine s-a inspirat de la cine? Armata l-a inspirat – pe anumite canale eventual – pe Georgescu? Georgescu a inspirat armata?
