Președintele României l-a chemat pe Vasile Mureșan (zis Siegfried) să vină la Cotorceni. S-a întors din scurta călătorie peste Ocean din care s-a ales cu diurna (nu știm dacă prima concubină a încasat-o și ea?). Oricum, a rămas cu tele-pupatul concubinei.
La noi, concubina președintelui are regim de „primă doamnă”. Nici măcar de domnișoară. Așa a botezat-o Administrația Prezidențială. Președintele nostru n-are primă doamnă. Șeful statului și-a făcut una. Sau ea i-o fi zis, eu te-am făcut președinte, tu mă faci primă doamnă.
Nu rîdeți de reciprocitățile puterii!
Ei, și după ce Vasile al progresiștilor a dat șefului de stat un răspuns pozitiv, adică a fost de acord cu desemnarea sa ca posibil, acum „șeful statului” îl cheamă la raport. Președintele l-ar fi invitat cu discreție. Să spună ce vrea să facă. Cînd a plecat la New York, l-a desemnat pe fugă, ca să fie sigur că la Națiunile Unite scapă de întrebări incomode.
„Vom avea guvern!”, îi va fi spus el președintelui din Guineea. Sau i-o fi zis lui Cioloș, spune-i ăstuia că vom avea guvern și că suntem oameni serioși și mergem și noi în Guineea!
Și Vasile s-a dus la Cotroceni la șeful statului cu privirea lui de aerian împins pe trotineta care n-are curent pînă în Piața Victoriei. Și Vasile a zis în sinea lui și a transmis susținătorilor săi: „Preocuparea mea a fost să înțeleg care este planul domnului președinte”.
Înseamnă că nici el n-a înțeles nimic. Nici Vasile nu înțelege și nici „Șeful statului” nu știe de ce l-a pus. Președintele nostru este mai mult șef decît președinte. Are un comportament de șef nemilos și rece, sucit și îngîndurat. Nu vrea și nu știe să explice. Și nici să hotărască.
Oare poți să-ți întrebi șeful de ce ține la secret numele celor care l-au sponsorizat la alegeri cu 12 milioane de euro? Poți să-l întrebi de ce și-a făcut primă doamnă cînd n-are și nici legea românească nu permite?
De fapt, ce este Nicușor Dan? Președintele României sau șef de stat? Puicuțele și reporterii, comentatorii și păreriștii îl numesc „șeful satului”. E mai simplu și mai scurt. Șeful este șef și nu trebuie explicat.
Președintele are prerogative. Seful, nu. Rolul președintelui este mai complicat. Trebuie să știe bine Constituția, să o înțeleagă și să o privească mai atent ca pe o Biblie. Ca șef al statului, poate să o interpreteze după ureche. Ca orice șef în fața oricărei hîrtii pe care n-o pricepe.
Ca orice șef de sală, ca șef de gară, șef de birou sau ca șeful de echipă în construcții. Chiar mai liber ca un șef de haltă. La micuța stație destinată localnicilor, șeful de haltă are obligația să iasă cu stegulețul la peron și să salute orice accelerat sau orice marfar care trece. Dă un semnal că totul este în ordine. Poate și o formă de respect pentru mecanism, pentru munca omului de pe locomotivă.
Șeful de stat nu are nici o prevedere în Constituție. Nu scrie nimic despre el. Ca șef, poate merge unde vrea. La biserici, la agape, la el în sat, la Maia Sandu, la nunți. Oriunde! Ca președinte al României, el are obligația să respecte simboluri, reguli, standarde, cutume. Și legile țării. În plus, trebuie să dea mesaje clare în momente importante, inclusiv la sărbătorile mari.
Președintele este constrîns de o ținută adecvată. Șeful statului poate merge în pantaloni scurți, cu gărzile după el. Și în orice altă ținută. Nu m-ar mira să pună pariu că va cîștiga la păcănele și să se și ducă pentru a demonstra poporului că el are mai mult noroc.
Președintele nu are dreptul să meargă strîmb. Nici să se împiedice. Nici să se bîlbîie. Face țara de rîs. Golește funcția și o umple de umor, de penibil, de neîncredere. Președintele nu poate vorbi în dodii și nici să răspundă la întîmplare.
Șeful statului n-are treabă cu vorbele. Poate ieși cu un fluier la gît sau cu halba de bere în fața trupelor și a gărzii.
Președintele este un simbol. Trebuie să calce demn pe covorul roșu și să se încline în fața drapelului și să salute.
Șeful merge și pe lîngă. Pe lîngă lege, pe lîngă Constituție, pe lîngă tradiție, pe lîngă țara lui. Chiar și pe lîngă nevoile compatrioților săi.
România este pe cale să-și piardă președintele și să se trezească încălecată de unul pe care serviciile, politicienii, pupezele și comentatorii îl numesc „șeful statului”.
